Despre mine

“Mă aflu aici ca un ghid, aşa cum ghidul montan îi ajută pe cei interesați să urce muntele. El nu-i poartă în spate pe cei care-l urmează. Fiecare trebuie să facă drumul el însuşi.” (E. Durkheim)

Sunt psiholog practicant autonom  atestat de către Colegiul Psihologilor din România, cu codul personal 16083.

Specializările în care am atestat de liberă practică sunt:

Consiliere psihologică cognitiv-comportamentală – nivel autonom

-Psihologia Muncii şi Transporturilor – nivel supervizare

De asemnea, sunt şi Educator parental certificat  „Circle of Security”.

Am finalizat cursurile Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, secţia Psihologie şi ale Masteratului de “Consiliere şi intervenţie în dezvoltarea umană”, în cadrul Universităţii Babeş-Bolya, iar câteva dintre formările ulterioare la care am participat sunt:

  • Susţinerea copiilor şi adolescenţilor (Ann Vernon)
  • Consilierea cuplurilor: intervenţii raţional-emotive şi comportamentale practice şi inovative (Ann Vernon)
  • Conferinţa naţională de psihologie a sexualităţii
  • Programul de educaţie parentală „Circle of Security”
  • Cognitive Behavioural Therapy (CBT) Practitioner Certificate

Înainte de a-mi  începe călătoria în lumea psihologiei, am făcut o incursiune în lumea abstractă a matematicii, domeniu în care am profesat timp de patru ani, suficient încât să înţeleg că devărata mea pasiune este psihologia.  Psihologia mi-a deschis întâi calea  către domeniul resurselor umane, în care mi-am dezvoltat abilităţile de evaluare şi consultanţă, timp în care mi-am găsit resursele pentru a pune bazele propriului cabinet de psihologie.

Numitorul comun al tuturor activităţilor pe care le-am desfăşurat de-a lungul timpului sunt oamenii, interacţiunea cu ei şi dorinţa mea nestrămutată de a-i ajuta; consilierea psihologică este pârghia care mi-a oferit cel mai facil acces înspre îndeplinirea acestei dorinţe.